Ioana Feurdean - Hipnoterapie și Regresii în Vieți Anterioare

Hipnoza și hipnoterapia sunt adesea folosite ca și cum ar însemna același lucru. Nu sunt însă sinonime. Iar pentru o persoană care nu a avut până acum contact cu acest domeniu, înțelegerea diferenței dintre ele este un prim pas important. În același timp, există încă multe idei greșite despre hipnoză: că presupune somn, pierderea controlului sau o transă atât de profundă încât persoana nu mai știe ce se întâmplă în jurul ei. În realitate, procesul este mult mai firesc. Hipnoza și hipnoterapia sunt același lucru? Nu chiar. Hipnoza este o stare de atenție focalizată, în care persoana rămâne conștientă, dar își orientează mai mult atenția către experiența interioară. În această stare pot deveni mai ușor de observat anumite gânduri, imagini, emoții, senzații, amintiri și asocieri. Hipnoterapia , în schimb, presupune utilizarea hipnozei într-un proces terapeutic, pornind de la un obiectiv concret. Pe scurt: hipnoza este instrumentul; hipnoterapia este modul în care acel instrumen...

Hipnoza este unul dintre acele concepte despre care foarte mulți oameni au auzit, dar pe care puțini le cunosc cu adevărat. Filmele, spectacolele și reprezentările populare au creat imaginea unei persoane care „adoarme”, își pierde controlul și poate fi determinată să facă lucruri fără să știe ce se întâmplă. În realitate, hipnoza nu înseamnă nici somn și nici pierderea controlului. Ce este, de fapt, hipnoza? Hipnoza este o stare de atenție focalizată , în care atenția persoanei este orientată mai mult către experiența interioară. Gândurile, imaginile, emoțiile, senzațiile și amintirile pot deveni mai ușor de observat, deoarece atenția nu mai este dispersată în aceeași măsură către stimulii exteriori și către fluxul obișnuit de gânduri. Persoana rămâne prezentă. Poate auzi ceea ce se întâmplă, poate vorbi, poate observa experiența prin care trece și poate opri procesul dacă dorește. De aceea, ideea că în hipnoză cineva își „pierde voința” este unul dintre cele mai răspândite mituri des...

Unele cărți sunt citite o singură dată. Altele sunt păstrate, studiate și redeschise atunci când un detaliu observat mai târziu schimbă sensul a ceea ce ai citit înainte. „Lumina din Întuneric” aparține, pentru mine, celei de-a doua categorii. Cartea pe care am scris-o împreună cu hipnoterapeuta Cristina Gîrbovan este primul volum din Colecția Spirala și reunește, în 529 de pagini, regresiile a șase participanți și opt perspective distincte. Experiențele lor se intersectează și se completează într-o investigație amplă asupra traumei, puterii, alegerilor, liberului arbitru și conștiinței, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. O carte care nu a fost construită pentru o lectură grăbită În material există informații care trebuie urmărite de-a lungul mai multor capitole. Un detaliu poate apărea într-o regresie și poate părea, la momentul respectiv, izolat. Mai târziu, într-o altă sesiune și uneori prin perspectiva unui alt participant, poate apărea o informație care îl complete...

Atunci când două sau mai multe regresii conțin informații asemănătoare, tentația este să privim aceste similitudini drept o confirmare. Dar asemănarea, în sine, nu este suficientă. Întrebarea pe care am considerat-o relevantă în timpul redactării cărții „Lumina din Întuneric” nu a fost: „Cum demonstrăm că aceste experiențe sunt adevărate?” Ci, mai degrabă: Ce anume se confirmă? Cât de precisă este legătura? Informațiile au apărut independent? Există și diferențe care ar putea modifica interpretarea inițială? Asemănarea nu înseamnă automat confirmare Două relatări pot avea elemente comune fără ca acest lucru să fie suficient pentru a formula o concluzie. Din acest motiv, în analiza materialului care a stat la baza cărții nu am urmărit doar asemănările generale, ci mai ales structura și contextul în care informațiile au apărut. Am analizat: – ordinea în care erau relatate evenimentele; – relațiile dintre personaje; – informațiile apărute independent în sesiuni diferite; – detaliile care ...